Conţinut
- Stratul de ozon și radiațiile ultraviolete
- Clorofluorocarburi Definiți
- Puterea distructivă a clorofluorocarburilor
- Epuizarea stratului de ozon
- Efectele nocive ale pierderii ozonului
Pământul se bucură de numeroase avantaje printre planetele sistemului solar, de la temperaturile sale moderate și de existența apei și oxigenului până la stratul său de molecule de ozon care îi protejează pe locuitorii săi de energia nocivă a soarelui. Apariția clorofluorocarburilor, sau CFC-urilor, a amenințat stratul de ozon și supraviețuirea locuitorilor Pământului. Producătorii au considerat că substanțele chimice sunt panaceu pentru durerile de cap ale producției, deoarece CFC-urile nu aveau mirosuri, erau stabile, nu erau inflamabile sau toxice și puteau fi fabricate ieftin. Nu prea știau acești producători că speranțele lor vor fi înlăturate abia câteva decenii mai târziu.
Stratul de ozon și radiațiile ultraviolete
Un strat de ozon înconjoară Pământul și păstrează radiațiile ultraviolete sau ultraviolete dăunătoare de la atingerea unor lucruri vii pe suprafața planetelor. Stratul de ozon există mai ales în stratosferă, un strat al atmosferei care ajunge de la 10 la 50 de kilometri (aproximativ 6-30 km) deasupra suprafeței Pământului. Radiația UV provoacă diverse efecte nocive la om, inclusiv cancerul de piele și cataracta, o tulburare a lentilelor ochiului. Ozonul cuprinde trei atomi de oxigen legați împreună chimic, în timp ce oxigenul în forma sa obișnuită este diatomică, ceea ce înseamnă că conține doi atomi de oxigen legați chimic. Moleculele de ozon absorb razele UV, folosind această energie pentru a separa un atom de oxigen de molecula de ozon. Aceasta consumă energia razei UV și o face inofensivă pentru viețuitoare. Dintre cele trei tipuri de radiații UV, UVB este cel mai dăunător, deoarece ajunge la cel mai îndepărtat, chiar și sub suprafața oceanelor.
Clorofluorocarburi Definiți
Clorofluorocarbonii, sau CFC-urile, sunt compuși constituiți din combinații ale elementelor clor, fluor și carbon; aerosoli, agenți de răcire și spume conțin CFC. Când aceste CFC intră în aer, ele se ridică în atmosferă pentru a se întâlni și a distruge moleculele de ozon. Folosit pentru prima dată în 1928, CFC-urile au devenit de atunci mai frecvente pe măsură ce au fost creați alți compuși CFC. Unele dintre CFC-urile mai cunoscute sunt compușii Freon, care au fost folosiți ca ingrediente de răcire în frigidere și aparate de aer condiționat, dar de atunci au fost eliminate treptat din producție în Statele Unite. Guvernul Statelor Unite permite încă utilizarea Freon în aparate și vehicule atâta timp cât sunt disponibile provizii. Compușii ecologici au înlocuit în cea mai mare parte Freon ca agenți de răcire.
Puterea distructivă a clorofluorocarburilor
Când razele UV ale soarelui vin în contact cu CFC, atomii de clor se desprind. Acești atomi de clor rătăcesc în jurul atmosferei până când se întâlnesc cu moleculele de ozon. Atomul de clor și unul dintre atomii de oxigen din ozon se combină, lăsând în urmă oxigenul diatomic sau molecular. Când un atom de oxigen liber intră în contact cu acest compus clor-oxigen, cei doi atomi de oxigen se combină pentru a forma oxigen molecular, iar clorul pleacă pentru a devasta mai multe molecule de ozon. Oxigenul molecular, spre deosebire de moleculele de ozon, nu poate împiedica razele UV să ajungă la suprafața Pământului. Agenția pentru Protecția Mediului din SUA estimează că un atom de clor poate distruge 100.000 de molecule de ozon. În 1974, M. J. Molina și F. S. Rowland au publicat o lucrare care descrie cum CFC-urile au descompus moleculele de ozon din atmosferă.
Epuizarea stratului de ozon
CFC-urile sunt eliberate în atmosferă din cauza scurgerilor în echipamente. Deoarece CFC-urile sunt compuși stabili și nu se dizolvă în apă, ei au tendința de a se lipi timp îndelungat, de la zeci de ani până la sute de ani. În general, ozonul este în permanență format și distrus, dar cantitatea totală de ozon din atmosferă ar trebui să rămână, în esență, la un număr stabil. CFC-urile au deranjat acest echilibru, eliminând ozonul mai repede decât poate fi înlocuit.
Efectele nocive ale pierderii ozonului
Razele UVB descompun ADN-ul, molecula care stochează materialul genetic al tuturor ființelor vii. Organismele pot repara o parte din această deteriorare singură, dar ADN-ul nereparat determină formarea de cancere și duce la alte efecte mutante, cum ar fi lipsa sau membrele suplimentare la animale. În 1978, după publicarea mai multor studii privind efectele CFC-urilor asupra stratului de ozon, Statele Unite au decis să interzică CFC-urile utilizate în aerosoli, alte câteva țări urmând proces.