Conţinut
Luna poate fi cel mai apropiat însoțitor al pământurilor, dar condițiile de pe suprafața acestor doi vecini sunt mult diferite. Spre deosebire de pământ, care menține o temperatură moderată pe o mare parte a suprafeței sale, luna se balansează între căldura extremă și frigul extrem. Motivul principal pentru aceste diferențe extreme de temperatură este lipsa lunilor de atmosferă.
Condiții pe Lună
Pe suprafața fără aer a lunii, temperaturile depind în mare măsură de faptul că un anumit punct se află în lumina soarelui sau în umbră. Zonele suprafeței care primesc lumina soarelui pot atinge temperaturi de aproximativ 121 de grade Celsius sau 250 de grade Fahrenheit. Regiunile umbrite și partea întunecată a lunii scad de obicei până la -157 grade Celsius, sau -250 grade Fahrenheit. Polii lunilor pot fi și mai reci: Lunar Reconnaissance Orbiter a detectat valori minime de -238 grade Celsius (-396 grade Fahrenheit) la polul sud și -247 grade Celsius (-413 grade Fahrenheit) la polul nord, temperaturi care pot chiar rivalizează cu cei de pe suprafața lui Pluto.
Fără atmosferă
Motivul acestei diferențe extreme de temperatură este lipsa lunilor de atmosferă. Pământul și luna primesc cantități similare de energie de la soare, dar în cazul pământului, atmosfera deviază și absoarbe o parte din această căldură. Pe măsură ce razele solare lovesc moleculele de gaz care înconjoară planeta, acele molecule absorb o parte din energie și o transmit pe întreaga atmosferă, încălzind întreaga planetă în loc doar de zonele aflate în lumina directă a soarelui. Această difuzie a energiei reduce temperatura maximă și, deoarece luna nu are o astfel de pătură de protecție, temperaturile sale maxime sunt scârboase.
Efectul de seră
O atmosferă captează și energia solară, într-un proces cunoscut sub numele de efect de seră. Când energia solară o face prin atmosferă și lovește suprafața pământului, acea energie se reflectă pe suprafață și înapoi spre spațiu. În același mod în care moleculele de gaz au absorbit și au prins energie la intrare, aceste molecule captează și reflectă energia la ieșirea acesteia, menținând căldura planetelor chiar și pe partea întunecată. Pe lună, cu toate acestea, orice energie care se reflectă în afara suprafeței pur și simplu se disipează în vid, motiv pentru care zonele din umbră ale suprafeței devin extrem de reci.
Provocări de temperatură
Aceste extreme de temperatură cauzate de vidul spațiului prezintă unele preocupări majore pentru exploratorii de spațiu, care au nevoie de echipamente și tehnici specializate pentru a evita supraîncălzirea sau înghețarea. De exemplu, nava spațială Apollo, în drum spre lună, a folosit controlul termic pasiv, numit și „rola de grătar” - o rotație lentă a navei pe axa sa pentru a menține egalizarea temperaturii ambarcațiunii. Odată ieșiți pe suprafața lunilor, astronauții au fost nevoiți să se bazeze pe costume de spațiu cu sisteme de reglare a temperaturii încorporate pentru a evita supraîncălzirea în lumina soarelui sau înghețarea solidă la umbră.